Asistenţa socială este considerată îndeobşte o activitate practică care, din punctul de vedere al evoluţiei sale, are limite teoretice mai puţin clar definite decât alte discipline socio-umane. Aşa cum am mai arătat, fundamentarea ei teoretică este esenţialmente interdisciplinară. Psihologia şi sociologia, psihologia socială şi antropologia sunt în mod deosebit relevante pentru acest cadru teoretic. Dreptul, economia, ştiinţele medicale, ştiinţele politice şi juridice, ştiinţele educaţiei oferă şi ele sisteme de înţelegere şi de acţiune ale fenomenului social în context legal, economic, medical, politic şi educaţional. Modelele adoptate provin deci din orientările de bază ale psihologiei, sociologiei, psihologiei sociale, antropologiei, dreptului, medicinei, economiei etc., precum şi din toate domeniile de interferenţă ale acestora. Pentru a putea interveni în vederea rezolvării problemelor sociale atât de complexe ale persoanelor de diferite categorii de vârstă şi poziţie socială, asistenţa socială nu se poate lipsi de cunoştinţe despre modalităţile de funcţionare ale psihicului uman, despre posibilităţile legale de intervenţie, despre mentalităţile care influenţează marginalizarea socială şi discriminarea unor categorii, despre felul în care trebuie planificate şi conduse serviciile de intervenţie. Acest sistem de cunoştinţe constituie sistemul de coordonate la care se raportează şi cu ajutorul cărora se analizează problemele, situaţiile, persoanele; pornind de la ele se planifică activităţi de recuperare şi se implementează tehnici adecvate de tratare a problemelor. Interdisciplinaritatea asistenţei sociale nu înseamnă că ea nu şi-a elaborat de-a lungul timpurilor propriile ei modele teoretice, care se concentrează mai puţin asupra găsirii explicaţiilor universale ale apariţiei problemelor sociale, cât, mai mult, pe elaborarea unor strategii adecvate de intervenţie în viaţa individuală, în cea familială, în cea de grup şi în viaţa comunitară şi socială de ansamblu. In analiza noastră vom porni de la o evaluare succintă a legăturilor asistenţei sociale cu celelalte domenii principale ale trunchiului de ştiinţe sociale. Vom prezenta după Hoffman şi Sallee (1994) câteva principii de bază preluate de către asistenţa socială din psihologie, sociologie, antropologie şi psihologie socială: a. Principii preluate din psihologie Lucrătorii din domeniul asistenţei sociale utilizează o serie de cunoştinţe din sfera psihologiei ştiinţifice. Viaţa psihică este înţeleasă ca fiind complexă, având o componentă interioară, exprimată prin funcţii psihice rezultate ale activităţii sistemului nervos, dar şi un comportament exteriorizat, vizibil şi chiar măsurabil cu instrumente psihologice adecvate. Fiecare individ, independent de condiţionările sale familiale şi sociale, are în structura sa psihică procese cognitive (reprezentări, percepţie, memorie, gândire, sentimente, capacitate de planificare, imaginaţie), procese afective, motivaţionale (trebuinţe, interese, emoţii, sentimente), precum şi procese voliţionale prin care persoana îşi fixează scopuri, se mobilizează să depăşească obstacole şi îşi planifică activitatea. Ştiinţa psihologiei ne oferă cunoştinţe privind legităţile psihice generale, specifice populaţiei care, din punct de vedere psihic se încadrează în limite normale, dar şi
61 cunoştinţe despre anumite categorii de persoane cu nevoi speciale (persoane cu handicap, dependente de alcool sau de droguri, victime ale violenţei, agresori, delincvenţi, cu tulburări psihice etc.